Bloc de locuinţe pentru tinerii specialişti din sistemul de sănătate, recepţionat la Târgu Mureş
Publicat de Corina Muntean, 12 august 2019, 18:15
Primăria Târgu Mureş şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) au recepţionat,azi, un bloc cu 24 de apartamente, care vor fi destinate medicilor rezidenţi şi tinerilor specialişti din sistemul de sănătate, pentru încurajarea acestora să rămână şi să profeseze în acest oraş.
Primarul Dorin Florea a precizat că locuinţele vor fi atribuite în baza unor criterii stabilite de Consiliul Local Târgu Mureş.
Directorul general adjunct al ANL, George Ciprian Stan, a declarat că investiţia Guvernului în acest bloc de locuinţe este de 4,5 milioane de lei, la care se adaugă investiţia Primăriei Târgu Mureş de circa 700.000 de euro.
Reprezentantul ANL a menţionat că la Târgu Mureş mai există un proiect în colaborare cu municipalitatea, care este în faza aprobării indicatorilor tehnico-economici în cadrul Ministerului Dezvoltării.