Biserica greco-catolică renunță la pelerinajele organizate anul acesta de Sf. Maria

Publicat de Corina Muntean, 14 august 2020, 14:14
Decizia aparține cardinalului Lucian Mureșan și episcopilor Arhiepiscopiei greco-catolice cu sediul la Blaj, un anunț în acest sens fiind distribuit tuturor parohiilor.
La Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Mureș, oficiile liturgice de mâine se țin în condiții speciale.
Credincioșii nu vor mai participa la procesiune și nici la agapa frățească ca până acum și trebuie să respecte regulile sanitare, a precizat parohul Bisericii și protopopul greco-catolic de Târgu-Mureș și Râciu, pr. Ioan Fărcaș:
Sigur că în acest an, condițiile sunt speciale. Practic, pelerinajul în sine poate avea loc în sensul că vom putea merge pentru ascultarea Sf. Liturghii la un sanctuar al maicii Domnului, așa cum se va întâmpla și aici la noi, la Târgu-Mureș, însă, în procesiune vor merge doar preoții și cei care vor purta statuia Maicii Domnului. Sigur că lumea va fi prezentă la Sf. Liturghie, că vor păstra distanța fizică, că se vor purta măștile, că nu se va acorda nici măcar apă sau mâncare…
Biserica Catolică din România, în schimb, organizează anul acesta pelerinajele dedicate praznicului Adormirii Maicii Domnului în sanctuarele celebre precum cel de la Cacica, din Iași, sau cel de la Maria Radna, din Timiș.
Condițiile impuse sunt și aici speciale, pelerinii fiind nevoiți să treacă prin triaje și să respecte o serie de măsuri sanitare pentru a preveni orice îmbolnăvire.
Cristina Bulbescu