Biroul Teritorial Brașov al Instituției Avocatul Poporului a primit multe solicitări de la Sf. Gheorghe

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 februarie 2018, 19:18
La ultimele audiențe, organizate în această lună la Sf. Gheorghe, de Biroul Teritorial Brașov al Instituției Avocatul Poporului, s-au prezentat mulți cetățeni, care au solicitat medierea Instituției.
Au fost ridicate probleme diverse, legate de pensii, retrocedări ale proprietăților, recuperarea unor tranșe reprezentând diferențe de salariu, succesiuni sau chestiuni aflate în competența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Unele din problemele legate de participanții la audiențe, veniți din județul Covasna, au fost soluționate pe loc, oamenii fiind îndrumați spre instituțiile și autoritățile competente să le rezolve situația, după cum ne-a spus Cătălina Dinu, expert coordonator al Biroului Teritorial Braşov:
O nouă rundă de audiențe a Biroului Teritorial Brașov se va desfășura la Sf. Gheorghe, în 7 martie, tot la sediul Instituției Prefectului.
Dorin Dușa