Bilanţul incendiului din clubul Colectiv a crescut la 60 de morţi
Publicat de radiomures, 22 noiembrie 2015, 14:55 / actualizat: 25 decembrie 2019, 11:26
Încă unul dintre răniţii în stare gravă a murit într-o clinică din Viena, a confirmat pentru Radio România Actualităţi doctorul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul de Interne.
Este vorba despre un tânăr de 19 ani, care fusese transportat într-un spital din Viena. Inițial, el fusese internat în stare gravă la Spitalul Universitar.
În spitalele din Bucureşti mai erau internaţi ieri 40 de răniţi, dintre aceştia, zece în stare critică şi gravă.
Alţi 28 sunt internaţi în unităţi medicale din străinătate.