Bilanțul îmbolnăvirilor de COVID-19 a ajuns la 367

Publicat de Corina Muntean, 21 martie 2020, 13:16
Alte noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 367, potrivit informării făcute sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între un an și 74 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Peste 4.200 de persoane au fost plasate în carantină și mai mult de 55.000 sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate aproximativ 9.000 de teste, din care 40 în unități medicale private.
De asemenea, structurile abilitate ale MAI au întocmit 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Sorin Șchiopu