Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Bibliotecari covăsneni pe două roți prin Dobrogea

Bibliotecari covăsneni pe două roți prin Dobrogea
Foto: Foto: László Kiss/facebook

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 martie 2018, 12:17

Un grup de bibliotecari pasionaţi de ciclism, care anul trecut au făcut turul mai multor biserici fortificate din Transilvania, şi-au propus ca anul acesta să exploreze Dobrogea, pe două roţi.
Iniţiatorul proiectului, Kiss László, bibliotecar la Liceul „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, a declarat că acţiunea are ca scop promovarea lecturii şi mersului cu bicicleta, dar şi explorarea acestei zone.
Potrivit acestuia, bibliotecarilor li se poate alătura orice persoană interesată, înscrierile urmând să înceapă la sfârşitul acestei luni.
Insert, a declarat Kiss Laszlo.
Prima ediţie a „Ciclobiblio”, desfăşurată anul trecut cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi al Asociaţiei Bibliotecarilor din România, a constat într-un tur al câtorva biserici fortificate şi biblioteci din Transilvania.
În urmă cu aproape trei ani, Kiss Laszlo a pedalat peste 3.000 de kilometri, în 20 de zile, de la Marea Neagră până la Marea Nordului, pentru a atrage atenţia asupra rolului important pe care bibliotecile şcolare, universitare şi cele publice îl au în dezvoltarea societăţii, punctul final fiind oraşul olandez Maastricht, unde a participat la Conferinţa Internaţională a Bibliotecilor Şcolare.

Mara Deleanu

Creştinii sărbătoresc astăzi Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare, marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeaşi data
Social duminică, 20 aprilie 2025, 09:24

Creştinii sărbătoresc astăzi Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare, marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeaşi data

La miezul nopţii, credincioşii au participat la Slujba Învierii, în cadrul căreia au ascultat relatarea evanghelică despre găsirea...

Creştinii sărbătoresc astăzi Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare, marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeaşi data
Medicii ne recomandă să avem o alimentație echilibrată în perioada sărbătorilor pascale și să nu abuzăm de carnea de miel
Social duminică, 20 aprilie 2025, 08:48

Medicii ne recomandă să avem o alimentație echilibrată în perioada sărbătorilor pascale și să nu abuzăm de carnea de miel

Sărbătorile pascale vin cu mese îmbelșugate și tentații culinare care pot deveni o provocare pentru organism, mai ales după post și în...

Medicii ne recomandă să avem o alimentație echilibrată în perioada sărbătorilor pascale și să nu abuzăm de carnea de miel
Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizați în minivacanța de Paști
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 10:22

Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizați în minivacanța de Paști

Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizați în această minivacanță de Paști pentru a interveni în situații...

Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizați în minivacanța de Paști
O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
Social sâmbătă, 19 aprilie 2025, 10:19

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu

O echipă de căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov s-a deplasat astăzi la barajul Siriu, în...

O echipă de la Salvamont Braşov participă la acţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
Social vineri, 18 aprilie 2025, 13:12

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor

Este vorba de un padoc cu trecere, amenjat special cu căsuţe pentru iepuraşii din Grădină. Acesta a fost deschis astăzi, în Vinerea Mare, şi...

La Zoo Târgu Mureş s-a deschis Oraşul Iepuraşilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:47

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat

Doi bărbați din Târgu Mureș au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tentativă la furt...

Doi bărbați din Târgu Mureș arestați preventiv pentru trei infracțiuni de tentativă la furt calificat
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:45

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor

Poşta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paşte, distribuirea prestaţiilor sociale aferente lunii aprilie. Operatorul precizează...

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:00

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători

Cu ocazia zilelor de sărbătoare (19-20-21 aprilie), autobuzele spre Platoul Cornești din Tg.Mureș revin în circulație. Este vorba de linia 45...

Curse speciale spre Platoul Corneşti, de sărbători