BEC se întrunește astăzi
Publicat de radiomures, 20 noiembrie 2014, 10:08 / actualizat: 4 martie 2015, 10:53
Biroul Electoral Central se va întruni, în această dimineaţă, pentru a întocmi procesul verbal final al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie.
Documentul va fi transmis apoi Curţii Constituţionale spre validare, care va trebui să facă acest lucru cel mai târziu până mîine.
Va urma o ceremonie de validare a preşedintelui, moment în care va avea loc primul discurs oficial al noului şef al statului, după care Klaus Iohannis va depune jurământul în Parlament.
Întrebat dacă preşedintele ales Klaus Iohannis poate fi validat şi poate depune jurământul în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat în dosarul de incompatibilitate al acestuia, şeful CCR, Augustin Zegrean, a subliniat că în această situaţie liderul PNL se bucură de prezumţia de nevinovăţie.
El nu a dorit să comenteze situaţia în care Iohannis ar fi declarat incompatibil, adăugând că trebuie aşteptată soluţia instanţei supreme.
Digi24