BC Mureş a pierdut dramatic în faţa Stelei la Bucureşti
Publicat de radiomures, 1 octombrie 2014, 08:12
Echipa antrenată de Srecko Sekulovic a pierdut, aseară, la o diferenţă de 8 puncte manşa secundă cu Steaua, din primul tur al Cupei României la baschet masculin.
Târgumureşenii au avut iniţiativa în cea mai mare parte a jocului, conducând la un moment dat şi cu 13 puncte, însă în sfertul 4 bucureştenii au revenit spectaculos, reuşind să egaleze şi apoi să termine în avantaj pe tabelă, cu 68-64 , după cele 40 de minute regulamentare de joc. Cum în tur, la Tg.Mureş, BC Mureş s-a impus cu acelaşi scor, s-a intrat în prelungiri.Dramatismul a continuat şi în over time, Steaua reuşind în cele din urmă, după două reprize de prelungiri, extrem de disputate, să câştige cu scorul de 85-79.
În urma acestei victorii la 8 puncte diferenţă, Steaua se califică în sferturile Cupei României. Echipa BC Mureş, în ciuda acestui eşec, este posibil să evolueze şi ea în următoarea fază a competiţiei, întrucât în acest an Federaţia Română de Baschet a introdus poziţia de ” lucky loser”, care permite uneia dintre învinsele din primul tur să acceadă alături de învingătoare în sferturile de finală.
Valeriu Voaideş