BC Sirius Tg.Mureș, victorie cu Alexandria în campionat

Publicat de Andrei Borz, 4 februarie 2023, 14:54 / actualizat: 6 februarie 2023, 7:47
Baschetbalistele de la BC Sirius Tg.Mureș au învins, vineri seara, pe teren propriu, pe CSM Alexandria, cu scorul de 65-49, într-un meci din cea de-a 16-a etapă a Ligii Naționale. Americanca Keilanei Nikita Cooper, cu 25 puncte, a fost cea mai bună marcatoare a echipei târgumureșene, care a bifat a patra victorie din campionat. În urma acestui succes, BC Sirius se menține pe cea de-a 8-a poziție în clasament, având 19 puncte.
În cadrul aceleași runde, Sepsi Sf.Gheorghe, campioana en-titre, întâlnește, sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 18.00, pe Rapid București. Formația covăsneană conduce în clasament având 28 de puncte, la fel ca și Baschet Arad, care, însă are un coșaveraj inferior.
Valeriu Voaideș