Baze sportive puține și scumpe pentru copiii din Brașov
Publicat de radiomures, 29 martie 2016, 08:31 / actualizat: 29 martie 2016, 9:39
Aceasta este părerea consilierului local Răzvan Popa, care vrea să inițieze un proiect de hotărâre pentru ca tarifele de acces la aceste baze sportive să fie reduse cu 50%.
La ora actuală, cluburile școlare din Brașov plătesc în jur de 500 de lei/oră pentru închirierea unui teren, sumă care este mult prea mare pentru bugetele părinților, spune consilierul local social-democrat Răzvan Popa, care este de părere că aceste tarife trebuie să scadă.
Răzvan Popa a mai arătat că la această dată, închirierea bazelor sportive care aparțin de Primăria Brașov este de 5 ori mai scumpă decât în alte localități. De exemplu, în Timișoara, închirierea se face cu 120 lei/ oră, în timp ce la Arad, închirierea se face cu 100 lei/oră.
Vali Blajovan
Foto: newsbv.ro