Bătăuşii din Miercurea Ciuc sunt anchetaţi de poliţişti.
Publicat de radiomures, 17 ianuarie 2012, 00:00
15 persoane care au fost implicate într-o încăierare produsă, aseară, la Miercurea Ciuc, în timp ce participau la o petrecere, sunt cercetate de poliţiştii harghiteni. Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat marţi că Poliţia Miercurea Ciuc a fost sesizată, luni seara, că pe strada Primăverii din municipiu s-a iscat o altercaţie, la care au participat mai multe persoane. Ancheta a stabilit că la locuinţa unui bărbat de 28 de ani a avut loc o petrecere, la care au fost prezente 15 persoane (bărbaţi şi femei), din oraş şi din comunele învecinate. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool şi în urma unor discuţii în contradictoriu între gazdă şi un bărbat de 51 de ani, din comuna Tuşnad, s-a iscat o altercaţie la care au participat toţi cei prezenţi. Aceştia s-au lovit unul pe celălalt cu diverse obiecte găsite în locuinţă, cum ar fi bucăţi de lemn, ţevi sau alte obiecte contondente.În timpul scandalului, tânărul de 28 de ani, la care avusese loc petrecerea, a suferit multiple leziuni în zona capului şi a fost transportat mai întâi la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc, pentru acordarea primului ajutor şi ulterior a fost transferat la Spitalul Judeţean Târgu Mureş ,pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare. Toate cele 15 persoane sunt anchetate şi vor răspunde în faţa legii.
Ioana Dima