Batalionul 228 Apărare Antiaeriană aniversează 50 de ani de la înfiinţare

Publicat de MIRELA ROTAR, 3 iunie 2019, 09:28
O ceremonie militară şi religioasă are loc astăzi, cu prilejul aniversării a 50 de ani de existenţă a Batalionului 228 Apărare Antiaeriană ‘Piatra Craiului’, potrivit unui comunicat de presă.
Evenimentul de aniversare are loc începând cu ora 11,00, la sediul unităţii din Garnizoana Braşov.
Batalionul 228 Apărare Antiaeriană ‘Piatra Craiului’ este o unitate de sprijin de luptă din subordinea Brigăzii 2 Vânători de Munte ‘Sarmizegetusa’, având ca misiune de bază menţinerea și dezvoltarea capacităţii operaţionale de a deşfăşura acţiuni de apărare antiaeriană pe teritoriul naţional şi în cadrul NATO.