Bătălie istorică, reconstituită la Brașov
Publicat de radiomures, 27 iulie 2016, 13:01
Copii cu vârste cuprinse între 8-15 ani sunt aşteptaţi vineri, începând cu ora 15,00, în Piaţa Sfatului, să reconstituie, în joacă, o bătălie istorică purtată în 1612 la Feldioara, între trupele judelui Braşovului, Michael Weiss şi armata principelui Transilvaniei, Gabriel Bathory.
Potrivit organizatorilor evenimentului, copiii vor primi costume şi săbii din cauciuc, apoi, într-un cadru delimitat, se vor lupta pentru supremaţie.
La final, cei mici vor putea participa la un concurs de cultură generală, cu întrebări despre istoria Braşovului.
Copiii participanţi la eveniment vor primi diplome.