Baschetbaliștii tricolori, victorioși în preliminariile World Cup

Publicat de Rotar Mirela, 24 februarie 2025, 07:41
Naționala masculină de baschet a României, antrenată de Mihai Silvășan, și-a încheiat evoluția în grupa B preliminară a FIBA Basketball World Cup 2027, grupă în care s-a clasat prima, înaintea adversarelor Norvegia și Luxembourg.
Ultimele confruntări au fost programate săptămâna trecută: Norvegia – Luxembourg 68-59 (joi, 20 februarie, la Oslo) și România – Norvegia 85-71 (FOTO, duminică, 23 februarie, la „Oradea Arena” din Oradea).
Grupa a revenit României (cu 7 puncte), urmată de Norvegia (cu 6 puncte) și Luxembourg (cu 5 puncte).
Câștigătoarele celor trei grupe (în cazul nostru România) și cel mai bun loc doi merg în faza secundă a grupelor (D, E, F și G), grupe care vor fi alcătuite tot din câte trei echipe.
Autor: Septimiu Cioloboc