Baschetbaliștii tricolori U16 întâlnesc Suedia
Publicat de Stan Lucian, 15 august 2024, 11:35
Echipa masculină de baschet Under 16 a României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European, Divizia B, ce se derulează între 8-17 august, la Skopje, capitala Macedoniei de Nord. Tricolorii, antrenați de Ionuț Ivan, Elena Florea, Loredana Ion și Paula Nica, au câștigat grupa C a turneului final, ultimul joc revenindu-le cu 91-62, contra Slovaciei (FOTO).
Pentru un loc în semifinale, juniorii noștri se vor duela cu suedezii.
„Sferturile” sunt programate joi, 15 august, cu următoarele meciuri: Belgia – Olanda (de la ora 14:30), Estonia – Slovacia (începând cu ora 17:00), Muntenegru – Elveția (de la ora 19:30) și România – Suedia (cu start la ora 22:00).
Semifinalele se vor disputa vineri, 16 august.
Autor: Septimiu Cioloboc