Baschetbaliștii mureșeni, victorioși în Cupa României
Publicat de Rotar Mirela, 19 decembrie 2024, 09:10
Turul III al Cupei României la baschet masculin s-a derulat într-o singură manșă, pe terenul primelor echipe anunțate, iar meciul inaugural s-a disputat miercuri, 11 decembrie: SCM U Craiova – Dinamo București 78-77 după prelungiri.
Celelalte jocuri au avut loc miercuri, 18 decembrie: Rapid București – SCM Timișoara 72-77, CSO Voluntari – CSM Corona Brașov 86-78 și CSM Tg.-Mureș – CSU Sibiu 87-84 (FOTO), partidă găzduită de Sala Sporturilor „Simon László” din Tg.-Mureș.
Formațiile învingătoare, SCM U Craiova, SCM Timișoara, CSO Voluntari și CSM Tg.-Mureș, s-au calificat la Turneul Final 8, programat între 12-16 februarie și la care sunt prezente din oficiu: campioana U-BT Cluj-Napoca, CSM Oradea, FC Argeș Pitești și CSM Constanța – adică cele patru reprezentante ale țării noastre în întrecerile europene, organizate de FIBA și EuroLeague.
Autor: Septimiu Cioloboc