Baschetbaliștii mureșeni, eșec în fața campioanei
Publicat de Stan Lucian, 28 ianuarie 2024, 09:08
Etapa inaugurală a play-off-ului Ligii Naționale de baschet masculin a debutat sâmbătă, 27 ianuarie, cu trei partide: CSM Tg.-Mureș – U-BT Cluj-Napoca 85-95 (FOTO, cu Vlad Nistor de la gazde, cel mai bun marcator: 19 puncte), în Sala Sporturilor „Simon László” din Tg.-Mureș, CSM Constanța – Dinamo București 98-52 și CSU Sibiu – CSO Voluntari 84-79.
Ultimele două confruntări se vor disputa luni, 29 ianuarie: CSM Corona Brașov – FC Argeș Pitești (cu începere de la ora 17:30) și Rapid București – CSM Oradea (de la ora 19:30).
Pe locul întâi se menține U-BT Cluj-Napoca (ce are 18 puncte), campioana fiind urmată de CSU Sibiu și CSM Oradea (cu câte 14 puncte). CSM Tg.-Mureș a căzut pe locul cinci (cu 13 puncte).
Autor: Septimiu Cioloboc