Baschetbaliștii mureșeni au revenit pe primul loc

Publicat de MIRELA ROTAR, 8 martie 2022, 08:03
Luni, 7 martie, în Sala Sporturilor din Tg.-Mureș, s-a disputat primul meci din etapa a 16-a a Ligii I de baschet masculin. Gruparea locală CSM Tg.Mureș a dispus de Universitatea Craiova cu scorul de 99-59 (FOTO, cu mureșenii în echipament roșu-albastru).
Astfel, băieții antrenați de George Trif, au revenit pe prima treaptă a ierarhiei, având însă un joc în plus față de următoarea clasată. Celelalte întâlniri ale rundei vor avea loc în jurul datei de 20 martie.
Luni, 7 martie, s-a disputat și penultima confruntare a etapei cu numărul 14: CSM 2 Oradea – Eagles București 96-67. Ultima partidă va avea loc în 25 martie: Agronomia București – CSU 2 Sibiu.
În fruntea clasamentului a urcat CSM Tg.-Mureș (cu 27 de puncte), urmată de Știința București și Laguna București (cu câte 26 de puncte).
Runda a 15-a este programată în zilele de 10 și 13 martie, când mureșenii vor juca în deplasare cu CSU 2 Sibiu (locul 7, cu 17 puncte). Meciul este planificat joi, 10 martie, începând cu ora 17:30, în Sala Sporturilor „Transilvania” din Sibiu.
Septimiu Cioloboc