Baschetbaliștii clujeni, învinși de Lietkabelis

Publicat de Rotar Mirela, 1 februarie 2023, 08:35
Campioana țării la baschet masculin, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, a jucat pe teren propriu în etapa a 13-a din EuroCup, grupa A. Meciul cu echipa lituaniană 7Bet-Lietkabelis Panevėžys s-a disputat marți, 31 ianuarie, în Sala Polivalentă „BT Arena” din Cluj-Napoca, unde oaspeții s-au impus cu 77-75.
Clujenii au rămas pe locul 9 (cu patru succese și nouă înfrângeri), în vreme ce lituanienii se mențin pe poziția a 8-a (cu șase victorii și șapte eșecuri). Pe prima treaptă este formația spaniolă Club Joventut Badalona (cu opt victorii și patru înfrângeri). În etapa a 14-a, U-BT va evolua în deplasare, miercuri, 8 februarie, de la ora 21:30, împotriva italienilor de la Germani Brescia, situați pe poziția a 7-a (după șase succese și șapte eșecuri).
În sezonul regulat, cele 20 de participante sunt repartizate în două grupe de câte 10 echipe, dintre care cele mai bune 16 se vor califica în optimile de finală.
În cadrul „optimilor”, primele 8 din grupa A se vor întrece cu primele 8 din grupa B, pe terenul formațiilor superior clasate în sezonul regulat.
Septimiu Cioloboc