Barna: Responsabilitatea pentru campania de vaccinare – la cel care şi-a asumat coordonarea ei, premierul Cîţu
Publicat de Corina Muntean, 22 septembrie 2021, 07:29
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna afirmă că responsabilitatea pentru lipsa unor măsuri care să găsească România pregătită în faţa valului 4 al pandemiei de COVID-19 aparţine celui care şi-a asumat coordonarea campaniei de vaccinare, anume premierul Florin Cîţu, precizând că acesta a ignorat pericolul, deşi miniştrii Sănătăţii l-ar fi avertizat.
De asemenea, Barna spune că şi el a făcut declaraţii publice pentru accelerarea procesului de vaccinare şi a unor măsuri mai stricte, în condiţiile în care, susţine liderul USR PLUS, poziţia publică a premierului era la începutul verii, în sensul relaxării.
Potrivit acestuia ‘propriile inacţiuni’ ale premierului au generat situaţia actuală.