Bărbat surprins de un mal de pământ în localitatea Feldioara, salvat de pompieri

Publicat de Corina Muntean, 7 august 2018, 13:48
Pompierii militari au intervenit azi pentru salvarea unui bărbat surprins de un mal de pământ în localitatea Feldioara, ieşirea spre comuna Crizbav, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Luiza Dănilă.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Braşov, bărbatul are 37 de ani şi este angajat al unei firme care efectua lucrări la sistemul de canalizare pe DC 36.
Aceeaşi sursă a adăugat că s-a dispus întocmirea unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea şi nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă. La finalizarea cercetărilor urmează a fi propusă soluţie legală prin parchet.