Bărbat reținut în Mureș pentru tentativă la lipsire de libertate a unui minor
Publicat de Corina Muntean, 14 decembrie 2018, 15:18
Polițiștii au fost sesizați de o femeie de 30 de ani, care a depus o plângere în care susține că în data de 11 decembrie a fost acostată de un bărbat necunoscut, care susţinea că fetiţa cea mai mică este a lui. Cu ajutorul unui trecător, aceasta a reușit să-l îndepărteze.
Polițiștii au reușit să-l identifice pe bărbatul bănuit de comiterea faptei, un tânăr de 26 de ani, din Tîrgu Mureş, Acesta a fost reținut, azi, pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal.
Corina Fontu