Bărbat din Vulcan, reținut pentru încălcare ordinului de restricție

Publicat de Corina Muntean, 19 februarie 2021, 12:19
Polițiști din Zărnești, jud. Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințarea”, ”furt calificat” și “încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție” (9 acte materiale).
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 53 ani, din localitatea Vulcan, județul Brașov, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Zărnești, prin care i se impunea păstrarea unei distanțe minime față de fosta sa soție și de locuința acesteia.
Astfel, bărbatul ar fi abordat-o în mai multe rânduri pe fosta sa soție și s-ar fi deplasat la domiciliul acesteia, unde i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, aspecte care i-au creat femeii o stare de tensiune. De asemenea, bărbatul ar fi pătruns în interiorul locuinței acesteia, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
În baza probatoriului administrat în cauză, individul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Virgil Natea