Bărbat din județul Brașov, găsit mort la cinci zile după ce a dispărut de acasă

Publicat de Corina Muntean, 25 ianuarie 2022, 20:20
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, soția acestuia a sesizat marţi, la prânz, Poliţia oraşului Zărneşti că soţul ei a plecat de acasă joi dimineaţă şi nu a revenit. Polițiștii au început căutarea bărbatului de 65 de ani , din localitatea Poiana Mărului. Acesta a fost găsit mort într-o zonă deluroasă. La examinarea sumară a cadavrului nu s-au constatat urme de violenţă vizibile, acesta fiind preluat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea autopsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, a precizat IPJ Braşov.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul.
Rodica Boariu