Bărbat din Bălan, reţinut pentru tâlhărie calificată asupra unui minor din Miercurea-Ciuc
Publicat de Rotar Mirela, 5 mai 2023, 14:08
Un bărbat de 27 de ani a fost reţinut, fiind bănuit că împreună cu un alt tânăr a tâlhărit un adolescent de 15 ani, din Miercurea-Ciuc, a informat, azi, IPJ Harghita.
Din cercetările poliţiştilor, a rezultat faptul că în urmă cu două zile, în jurul orei 21:30, în timp ce adolescentul mergea spre casă, ar fi fost abordat de bărbatul din Bălan şi de către un băiat de 15 ani, din judeţul Covasna, care i-au solicitat bani.
Adolescentul le-a spus acestora că nu are bani, însă bărbatul de 27 de ani i-a luat 150 de lei din portofel.
Fapta a fost sesizată de victimă, iar poliţiştii au demarat cercetările pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Faţă de bărbatul de 27 de ani s-a dispus ieri măsura reţinerii pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat în faţa magistraţilor din cadrul Judecătoriei Harghita, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.