Baie de tratament cu apă minerală, la Borsec
Publicat de radiomures, 27 octombrie 2012, 00:00 / actualizat: 12 martie 2015, 12:19
Primăria Borsec a inaugurat, astăzi, o baie de tratament cu apă minerală.
Acesta este un prim pas pentru ca oraşul să redobândească statutul de staţiune balneoclimaterică.Baia a existat încă din anul 1869, s-a numit Baia Venus şi a fost demolată în anii 50 împreună cu celelalte băi cu apă minerală din Borsec, pentru a se construi policlinica şi institutul balnear, care sunt acum în paragină. Primarul staţiunii Borsec, Mik Jozsef, şi-a exprimat bucuria că baia este identică din punct de vedere arhitectural cu vechea clădire. Aceasta dispune de două bazine, unul cu apă minerală rece şi celălalt cu apă caldă, saună, masaj, iar reconstrucţia ei a fost finanţată cu 300 mii de Euro de Ministerul Turismului. Primăria Borsec derulează, de mai mulţi ani, diverse proiecte pentru readucerea staţiunii în circuitul turistic, fondurile atrase fiind atât de la Guvernul României, de la Uniunea Europeană, din bugetul local şi cel al Consiliului Judeţean.
Ioana Dima