Bacalaureatul este ilegal, susțin sindicatele din învățământ
Publicat de Corina Muntean, 12 februarie 2018, 17:28
Schimbarea calendarului de examen este în afara legii şi poate fi contestată, a declarat astăzi, la RRA, preşedintele Federaţiei Spiru Haret, Marius Nistor.
Potrivit acestuia, bacalaureatul poate fi susţinut, conform Legii educaţiei, numai de către absolvenţii de liceu.
Marius Nistor a subliniat că probele care se desfăşoară în această sesiune îi avantajează pe elevi, dar bulversează programul şcolar.
Liderul sindical din Mureș, Ioan Săcărea, speră ca noua lege a educației să aducă clarificări și în privința acestui subiect:
Încă nu am stabilit niște principii clare asupra acestui examen, tot am căutat să fie mai bine, dar s-a mers din rău în mai rău. Așa că nu-i mare mirare că el nu e, practic, un Bacalaureat legal, și acuma ne trezim că sunt situații care pot fi atacate. Dar sperăm ca promisiunea guvernanților să se îndeplinească, în decurs de un an, un an jumătate să avem o lege nouă a educației. Ceea ce pot să asigur părinții și elevii, că nu vor avea de suferit, indiferent de părerea unora despre derularea lui.”
Inspectorul școlar general, Ioan Macarie, susține că examenul de bacalaureat este legal, iar acum nu se dau note, ci doar calificative.
În plus, certificatele de competențe vor fi eliberate doar în vară, cînd elevii vor termina efectiv clasa a XII-a:
În Mureș, examenul de Bacalaureat s-a desfășurat în condiții normale. Dar ei nu sunt absolvenți, deci pe legea Educației, nu e legal Bacalaureatul, asta susțin sindicaliștii. Decocamdată este legal, pentru că finalizarea încheierii unui ciclu de învățământ se face la vară, deci ei dau niște certificate de competență, prin care li se recunosc anumite aptitudini până în acest moment. Și n-o să li se elibereze certificatul de competență dacă nu vor absolvi, în luna mai, 12 clase.”
Elevii nu sunt deranjați de faptul că dau acum examenele orale și spun că subiectele de azi de la limba română nu au fost dificile:
În județul Mureș s-au înscris la bacalaureat peste 3.800 de candidați.
Valeriu Russu