Bacalaureatul de toamnă s-a încheiat fără probleme în județul Mureș
Publicat de radiomures, 26 august 2016, 16:49
Aproape 500 de absolvenți din județul Mureș au susținut astăzi proba opțională a profilului, care a închis sesiunea lunii august a examenului de bacalaureat.
Proba de astăzi a decurs fără probleme, a arătat inspectorul școlar general adjunct al județului Mureș, Iles Ildiko:
Lucrările au fost trimise în alt județ pentru corectare, așteptăm celălalt județ să vină pentru noi la corectare și luni se vor afișa rezultatele parțiale, înaintea contestațiilor. În prima zi au fost eliminați trei și pe urmă s-au lecuit.”
Luni până la ora 16 se vor putea depune contestații, iar rezultatele finale vor fi afișate pe data de 1 septembrie.
Raluca Creţ