Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competenţelor digitale
Publicat de radiomures, 29 august 2017, 09:54
Candidaţii la cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat susţin azi şi mâine proba de evaluare a competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Următoarea probă – de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – se va desfăşura mâine și joi.
Rezultatele vor fi afişate pe 1 septembrie până la ora 16,00, iar contestaţiile se pot depune în aceeaşi zi între orele 16,00 şi 20,00. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 6 septembrie.
Aproape 39.500 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de Bacalaureat în sesiunea august – septembrie.