Azomureşul poluează din nou.
Publicat de radiomures, 10 aprilie 2012, 00:00
Azomureşul poluează din nou, tocmai când aparatul de măsurare a emisiilor s-a defectat.
S-a întâmplat la doar o săptămână după ce combinatul chimic a primit autorizaţia integrată de mediu.
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Dănuţ Ştefănescu, susţine că unitatea mobilă de măsurare a nivelului de amoniac din aer este defectă şi nu a putut înregistra depăşirile, dar aparatul va fi repus în funcţiune săptămâna viitoare.
Purtătorul de cuvânt al Combinatul Chimic Azomureş, Ovidiu Maior, a recunoscut că ieri în după-amiază au existat depăşiri ale concentraţiei de oxizi de azot admise, din cauza pornirii unei instalaţii de acid azotic, a precizat reprezentantul combinatului.
Valeriu Russu