Azi au început Zilele Braşovului.
Publicat de radiomures, 28 aprilie 2011, 00:00
De astăzi, până în 1 mai, la Braşov are loc seria de evenimente reunite sub genericul „Zilele Braşovului”. Astăzi s-au deschis târgurile de flori, de vinuri şi de obiecte artizanale. Mâine, în Piaţa Sfatului, vor concerta Direcţia 5 şi Damian Drăghici. Tot vineri, începe festivalul medieval, cu o paradă formată din 150 de tineri costumaţi în straie medievale, aparţinând celor opt ordine cavalereşti de pe cuprinsul Transilvaniei. Spectatorii vor putea trage cu arcul şi vor asista, în Cetăţuie, la „arderea” pe rug a unei vrăjitoare. Duminică va avea loc tradiţionala paradă a Junilor, care se va încheia la Pietrele lui Solomon.
Adrian Munteanu