Azi a fost inaugurat ambulatoriul de specialitate al SJ Harghita.
Publicat de radiomures, 21 februarie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:45
Unitatea a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, în cadrul unui proiect european. Consiliul Judeţean Harghita a câştigat în cadrul Programului Operaţional Regional cu o valoarea eligibilă de aproape 5,5 milioane de lei. Pe durata proiectului, timp de 17 luni, au fost reabilitate cele 14 cabinete medicale din cadrul ambulatoriului de specialitate dar au fost amenajate şi noi grupuri sanitare sau săli de aşteptare. De asemenea, dispensarele au fost dotate cu zeci de aparate performante, în funcţie de mecesităţile fiecăruia şi s-a creat un sistem informatic prin care se reduce timpul de aşteptare. Prezent la inaugurare, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că prin modernizarea şi reabilitarea ambulatoriului de specialitate s-a urmărit, pe de o parte, diagnosticarea eficientă şi rapidă a bolnavilor şi pe de altă parte reducerea internărilor în spital.
Ioana Dima