Azi se lansează cartea „Povești Rostogolite”, cu povești scrise de copii
Publicat de Stan Lucian, 7 decembrie 2023, 13:15
Clubul de Carte Rotary invită publicul târgumureșean la lansarea cărții „Povești Rostogolite”. Este vorba despre o colecție de povești scrise de copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, aspiranți și membri activi ai clubului RotaKids Maris, ce aduce în prim-plan talentul și generozitatea copiilor.
„Povești Rostogolite” reprezentă o veritabilă lecție de implicare civică, pentru că fiecare poveste din această colecție aduce cu sine nu doar aventuri fantastice, ci și un mesaj profund de compasiune și solidaritate.
Coordonatorul Rotakids Maris, Claudia Duicu:
Mai important decât poveștile în sine este scopul pe care îl ocupă această carte, anume toate sumele ce se vor obține din valorificarea acestei cărți vor fi utilizate pentru a pune în executare proiecte de ajutorare a copiilor din mediile defavorizate, pentru acces la educație și la un viitor mai luminos.
În cadrul volumului ce se lansează de la ora 18,00, la Hotel Privo, copiii-scriitori devin eroii cărții, învățând în același timp despre responsabilitatea civică și impactul pe care îl pot avea asupra lumii lor.
„Povești Rostogolite” este o oportunitate pentru cititori să devină parte a acestei mișcări de schimbare. Fiecare exemplar achiziționat contribuie la strângerea de fonduri pentru copiii defavorizați, oferindu-le o șansă la o viață mai bună, la educație și la un viitor mai luminos.
Autor: Cosmina Nicoară