Azi se deschide sezonul de iarnă la Poiana Braşov

Publicat de radiomures, 23 decembrie 2014, 10:21
Începând cu ora 16, pe pârtia Bradul va avea loc un spectacol susţinut de trupa Coco şi Lavinia, iar de la ora 18,00 este programat un foc de artificii.
În staţiune se poate schia în condiţii foarte bune pe toate pârtiile de pe Domeniul schiabil, unde stratul de zăpadă este între 30-40 de cm.
Astăzi , toate mijloacele de transport pe cablu sunt oprite în Poiana Braşov din cauza vântului, care are o viteză de aproape 100 de km pe oră.
Din păcate, cei care doresc să schieze în Masivul Postăvarul nu beneficiază de transportul pe cablu. Doar pe pârtiile Bradul şi Stadion funcţionează teleschiul.
Domeniul schiabil din Poiana Braşov a fost inaugurat la sfârşitul anului 2011, după cea fost modernizat cu fonduri de la Guvernul României, fiind considerat cel mai mare din România. Investiţia s-a ridicat la 29 de milioane de euro.
Agerpres
Sursa foto: newsbv.ro