Azi începe Academia Sighişoara

Publicat de radiomures, 1 august 2017, 08:37
Cea de-a 24-a ediţie a festivalului şcoală Academia Sighişoara, care se va derula în Cetatea Medievală până pe 14 august, va fi marcată de prezentarea, în premieră mondială, a unor compoziţii româneşti, în cadrul proiectului româno-spaniol ‘Muze sau zâne?’, despre personaje de basm româneşti şi muze andaluze.
Academia Sighişoara este un festival internaţional pentru tineri muzicieni din întreaga lume, înfiinţat în 1993 de violonistul elveţian de origine română, Alexandru Gavrilovici, împreună cu flautista elveţiană, Heidi Indermühle.