Avocatul Poporului solicită explicații Ministerului Sănătății în privința epidemiei de rujeolă

Publicat de radiomures, 23 septembrie 2016, 13:09
Avocatul Poporului cere să fie comunicate motivele pentru care, din luna aprilie și până în prezent, proiectul de act normativ privind vaccinarea obligatorie a copiilor nu a parcurs nicio etapă prevăzută de lege.
Potrivit unui comunicat, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22, art. 34 și art. 49 din Constituție privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ocrotirea sănătății și protecția copiilor și a tinerilor.
Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătății să comunice următoarele: dacă instituția a organizat campanii naționale de informare în vederea convingerii părinților cu privire la utilitatea vaccinării ROR.
Instituția dorește să afle și care este gradul de accesibilitate al părinților la serviciile medicale, în vederea respectării calendarului de vaccinare a copiilor, precum și dacă există sau au existat probleme cu distribuția vaccinului ROR.