Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la două cazuri din județul Mureș care au implicat copii

Publicat de radiomures, 27 martie 2017, 18:24 / actualizat: 28 martie 2017, 10:45
Primul caz se referă la eleva din Țigmandru care, săptămâna trecută ar fi căzut într-un decantor din curtea şcolii, aflat într-un loc neîngrădit şi cu capacul nesigilat.
Purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, Matei Vîrtosu:
Reprezentanţii Avocatului Poporului au purtat, iniţial, discuţii telefonice cu directorul şcolii, care a afirmat că atât imobilele în care se desfăşoară activitatea didactică, cât și anexele sunt într-o stare avansată de degradare.
Instituția Avocatul Poporului s-a sesizat și cu privire la copiii din Sâncrai, ținuți sclavi de cămătari, a declarat pentru RTM purtătorul de cuvânt al instituției, Matei Vârtosu:
Reamintim că, în urma descinderilor polițiștilor, au fost eliberați trei copii minori provenind din aceeași familie, dar și un frate mai mare al acestora.
La domiciliul suspecților, anchetatorii au găsit procuri notariale, carduri bancare, contracte de împrumut și suma de 60.000 de lei.
În acest dosar o persoană a fost arestată preventiv, iar alte 4 sunt cercetate, în continuare, în stare de libertate.
Valeriu Russu