Avocatul Poporului nu este de acord cu înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului
Publicat de radiomures, 26 aprilie 2016, 19:30
Avocatul Poporului îndeplineşte şi rolul de apărător al drepturilor copilului, ca urmare considerând că trebuie respinsă iniţiativa legislativă privind înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului, potrivit unui punct de vedere transmis conducerii Camerei Deputaţilor.
Potrivit documentului, care a fost analizat în şedinţa de azi a Biroului permanent, Convenţia cu privire la drepturile copilului nu conţine nicio dispoziţie care să oblige sau să recomande statelor să înfiinţeze o instituţie Ombudsman pentru copii.
Avocatul Poporului punctează că îndeplineşte şi rolul de apărător al drepturilor copilului, în cadrul instituţiei existând un adjunct specializat în acest sens, care coordonează domeniul drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap.