Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Autostrada Ploieşti – Braşov – prima variantă de traseu

Autostrada Ploieşti – Braşov – prima variantă de traseu
Foto: Sursa foto: facebook.com/phonlinero

Publicat de Corina Muntean, 13 decembrie 2021, 16:23

Firma care proiectează autostrada Ploieşti – Braşov predă astăzi prima variantă de traseu, cu 4 luni mai târziu faţă de termenul din contract, pentru că au fost neînţelegeri legate de situaţia unor terenuri care aparţin Ministerului Apărării. Până la primele lucrări vor mai trece, însă, cel puţin 3 ani, a declarat, pentru Radio România Actualităţi, purtătorul de cuvânt al Companiei de Drumuri, Alin Şerbănescu:

Vom vedea prima variantă de traseu din cele patru care trebuie studiate. Este foarte posibil să ni se prezinte o variantă de traseu cu tuneluri în dreptul fiecărei localităţi. Este un document important, de la care putem spune că pornim discuţiile aplicate pe ceea ce înseamnă Comarnic – Braşov. Noi suntem în momentul ăsta la faza de studiu de fezabilitate. Doar studiul de fezabilitate va dura doi ani şi şase luni, practic, după aceea va încep faza de elaborare a proiectului tehnic.

În paralel cu realizarea documentaţiei tehnice pentru a doua autostradă care va lega Muntenia de Ardeal, Compania de Drumuri lucrează la proiectarea pasajelor pietonale şi rutiere în toate staţiunile de pe DN 1 Valea Prahovei – pasaje care vor mai reduce din cozile kilometrice care se formează, în prezent, acolo.

La Miercurea Ciuc se va construi o fabrică de vată minerală
Administraţie joi, 17 aprilie 2025, 14:43

La Miercurea Ciuc se va construi o fabrică de vată minerală

Potrivit unui comunicat de presă, primăria Miercurea Ciuc a semnat un contract de colaborare cu o firmă de profil din Ungaria, prin care se va...

La Miercurea Ciuc se va construi o fabrică de vată minerală
Economia judeţului Covasna rămâne stabilă în ciuda turbulenţelor de pe piaţa internaţională
Administraţie marți, 15 aprilie 2025, 11:58

Economia judeţului Covasna rămâne stabilă în ciuda turbulenţelor de pe piaţa internaţională

Mediul de afaceri din acest județ este într-o proporţie covârşitoare format din microîntreprinderi. Ceea ce aparent este un dezavantaj a...

Economia judeţului Covasna rămâne stabilă în ciuda turbulenţelor de pe piaţa internaţională
La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas
Administraţie joi, 10 aprilie 2025, 18:34

La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas

Proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas. Pentru unul dintre centre, cel ce urmează a fi în Stupini, s-a ajuns la faza de...

La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas
Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 17:53

Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice

Achiziţia face parte din programul de reînnoire a parcului auto şi tranziţia către transportul verde-ecologic. Potrivit primarului municipiului...

Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 14:00

Lucrările la centura Corunca-Ernei ar putea începe anul acesta

După mai bine de 12 ani de la demararea proiectului, noii indicatori tehnico economici ar putea fi aprobaţi în următoarele luni. Deocamdată,...

Lucrările la centura Corunca-Ernei ar putea începe anul acesta
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 13:11

Serviciul Paşapoarte şi Înmatriculări Auto Mureș se va muta pe str. Gheorghe Doja

Consilierii locali au aprobat ca serviciul să utilizeze spaţii din fostul Liceu de Chimie, clădire ce a fost renovată şi reabilitată....

Serviciul Paşapoarte şi Înmatriculări Auto Mureș se va muta pe str. Gheorghe Doja
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 17:03

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să înfiinţeze o ‘Casă a ştiinţelor’ în incinta fostei fabrici de ţigarete

Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reunit azi în şedinţă extraordinară, a aprobat studiul de oportunitate pentru ‘Casa ştiinţelor’...

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să înfiinţeze o ‘Casă a ştiinţelor’ în incinta fostei fabrici de ţigarete
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 14:24

Viceprimarul asigură funcționarea activității Primăriei Tg.Mureș

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunţat că procurorii DNA i-au interzis exercitarea atribuţiilor de primar pentru o...

Viceprimarul asigură funcționarea activității Primăriei Tg.Mureș