Autostrada Marii Uniri va fi declarată obiectiv de importanţă naţională
Publicat de MIRELA ROTAR, 17 august 2019, 13:20
Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, afirmă ministrul transporturilor, Răzvan Cuc.
El a precizat că în acest fel va putea fi asigurată finanţarea proiectului din bani de la bugetul de stat, ca alternativă la varianta iniţială de finanţare prin parteneriat public-privat.
Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, s-a întâlnit, ieri, la Prefectura Iaşi cu reprezentanţii asociaţiilor care militează pentru realizarea construcţiei acestei autostrăzi.