Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu peste 9 procente faţă de luna anterioară
Publicat de Rotar Mirela, 29 noiembrie 2024, 11:48
Aproape 3.200 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în luna octombrie, în scădere cu peste 9 procente faţă de luna anterioară, dar în creştere cu peste 5% faţă de luna octombrie a anului trecut.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, 68,5 procente din totalul acestora au fost eliberate pentru zona rurală, iar suprafaţa utilă a viitoarelor ansambluri rezidenţiale s-a majorat cu aproape 50% faţă de cea autorizată în septembrie.
La nivel naţional, în primele zece luni ale anului, instituţiile cu atribuţii în domeniu au eliberat peste 30.000 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,5% faţă de perioada similară din 2023.
Sursa: RADOR