Ascultă Radio România Mureș Live

Autoritățile române ar putea apela la medici din afara UE pentru a acoperi deficitul de personal din sistemul de sănătate

Publicat de Rotar Mirela, 26 decembrie 2022, 08:20

Autoritățile române ar putea apela la medici din afara Uniunii Europene pentru a acoperi deficitul de personal din sistemul de sănătate și caută soluții pentru cadrul legal.

Anunțul a fost făcut de ministrul de resort, Alexandru Rafila, într-un interviu la postul public de televiziune:

Vom organiza o întâlnire regională la nivel înalt, anul viitor, în luna martie, în România, care are ca subiect exact problemele legate de resursa umană în sănătate. Participă reprezentanți ai celor 53 de state membre ale regiunii europene OMS, reprezentanți ai Comisiei Europene vor fi prezenți și ne dorim să găsim soluții, pentru că recunoașterea calificării profesionale în Uniunea Europeană este foarte strictă și nu poate fi făcută oricum, trebuie să găsim pârghiile prin care și eventualul flux de personal medical calificat din alte țări decât din Uniunea Europeană să fie posibil, dar în niște condiții reglementate, care să poată să fie eventual aplicate, inclusiv proceduri de echivalare sau de completare a studiilor în țările membre ale Uniunii Europene, pentru că România trebuie să adopte același model ca și celelalte state, recunoașterea calificărilor profesionale fiind unul dintre capitolele care au fost dezbătute și încheiate în momentul aderării României, la 1 ianuarie 2007.

Fumatul și poluarea, responsabile pentru BPOC
Sănătate miercuri, 20 noiembrie 2024, 12:34

Fumatul și poluarea, responsabile pentru BPOC

Peste un milion de români suferă de Bronhopneumopatie Obstructivă Cronică (BPOC), atenționează specialiștii astăzi, când este marcată la...

Fumatul și poluarea, responsabile pentru BPOC
Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din municipiu
Sănătate miercuri, 20 noiembrie 2024, 10:47

Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din municipiu

Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face astăzi spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din oraş, până la ora...

Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din municipiu
INSP: Cancerul de col uterin, o problemă de urgență medicală
Sănătate luni, 18 noiembrie 2024, 16:00

INSP: Cancerul de col uterin, o problemă de urgență medicală

Cu toate acestea, autoritățile au tăiat finanțările pentru testarea și depistarea precoce a leziunilor colului uterin care evoluează ulterior...

INSP: Cancerul de col uterin, o problemă de urgență medicală
Peste 3.800 de vaccinări antigripale în Covasna
Sănătate luni, 18 noiembrie 2024, 12:55

Peste 3.800 de vaccinări antigripale în Covasna

Vaccinarea antigripală înregistrează o rată scăzută în județul Covasna. Dacă în 2023 au fost administrate aproape 5.000 de vaccinuri până...

Peste 3.800 de vaccinări antigripale în Covasna
Sănătate luni, 18 noiembrie 2024, 12:05

Peste 800 de brașovence suferă de cancer de col uterin

Medicii atrag atenția asupra unui fenomen îngrijorător, și anume creșterea cazurilor de cancer de col uterin. Atenționarea vine în contextul...

Peste 800 de brașovence suferă de cancer de col uterin
Sănătate sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 14:42

Numărul cazurilor de cancer de col uterin, în creștere la Brașov

Potrivit reprezentantului DSP Brașov, Diana Pop-Goșman, în județul Brașov, la data de 30 septembrie 2024, în evidența cabinetelor de oncologie...

Numărul cazurilor de cancer de col uterin, în creștere la Brașov
Sănătate vineri, 15 noiembrie 2024, 12:00

Peste 200 de copii, născuți prematur în Harghita în ultimii 2 ani

Prematuritatea sau nașterea bebelușilor înainte de termen și cu o greutate sub 2.500 de grame, rămâne o problemă de sănătate publică în...

Peste 200 de copii, născuți prematur în Harghita în ultimii 2 ani
Sănătate joi, 14 noiembrie 2024, 15:00

1.000 de pacienți au cerut analize de laborator luna trecută la Spitalul de Urgență Târgu Mureș

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au anunțat că vor avea suficiente fonduri și luna aceasta pentru analizele...

1.000 de pacienți au cerut analize de laborator luna trecută la Spitalul de Urgență Târgu Mureș