Autorităţile au aprobat noi măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus
Publicat de MIRELA ROTAR, 29 iulie 2020, 08:02 / actualizat: 7 august 2020, 18:38
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune ca purtarea măştilor de protecţie să devină obligatorie în aer liber în anumite intervale orare, autorităţile locale urmând să decidă, cu avizul direcţiilor de sănătate publică, unde şi între ce ore se aplică măsura.
Vor fi exceptate de la purtarea măştilor persoanele care desfăşoară activităţi fizice solicitante sau care lucrează în zone cu temperaturi foarte ridicate, ori cu umiditate crescută, precum şi copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Se mai propune interzicerea comercializării şi consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în intervalul orar 23:00-6:00. În afara acestor ore, operatorii economici care desfăşoară astfel activităţi au obligativităţia să nu primească mai mulţi clienţi decât numărul locuri şi să permită activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul.
Se va interzice şi desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc în intervalul orar 23:00-6:00. Pentru plaje pot sta mai aproape de 2 metri doar persoanele din aceeaşi familie, respectiv copii şi părinţi sau bunici.
Propunerile adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă urmează să fie supuse aprobării guvernului în cadrul unei şedinţe care va avea loc în această seară.