Autorităţile harghitene monitorizează permanent incendiile din judeţ
Publicat de radiomures, 11 septembrie 2012, 00:00
Ele încearcă să stingă cele patru incendii de turbă care se manifestă şi în momentul de faţă. Potrivit prefectului judeţului, Adrian-Jean Andrei, focarele de la Remetea şi Lăzarea au fost inundate şi s-a reuşit, în acest fel, scăderea concentraţiei de amoniac din aer. Măsura care trebuie luată urgent este săparea unor şanţuri adânci, pe o suprafaţă mare şi inundarea lor, în încercarea de a limita extinderea focului, în condiţiile în care turba întreţine arderea chiar şi sub apă. În legătură cu focarele de la Ciceu şi Miercurea Ciuc, prefectul a spus că situaţia este mai bună şi calitatea aerului s-a îmbunătăţit, chiar dacă dimineaţa şi seara se simte mirosul de fum degajat de arderea incompletă.
Ioana Dima