Autorităţile din Miercurea Ciuc luptă cu incendiul de turbă
Publicat de radiomures, 16 august 2012, 00:00
Autorităţile locale din Miercurea Ciuc iau măsuri pentru limitarea incendiului de turbă de la marginea municipiului.
Incendiul se manifestă de câteva zile şi creează mari neplăceri locuitorilor oraşului. Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Szoke Domokos, a declarat că astăzi s-au săpat mai multe şanţuri, în jurul zonei cuprinse de flăcări, aflată lângă râul Olt şi care are o suprafaţă de aproximativ patru hectare.
La acţiune au luat parte persoane care primesc ajutor social, dar şi voluntari de la asociaţii de protecţia mediului. De asemenea, în cursul zilei de mâine vor veni în ajutor şi mai mulţi deţinuţi, după ce Primăria a semnat un protocol cu Penitenciarul Miercurea Ciuc.
Szoke Domokos a spus că s-a solicitat şi ajutorul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, după ce fumul degajat de arderea incompletă a devenit, în ultimele zile, extrem de supărător.
Ioana Dima