AUR solicită convocarea rapidă a unei sesiuni extraordinare pentru începerea unei proceduri de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Publicat de Stan Lucian, 15 ianuarie 2025, 20:26
AUR împreună cu POT şi SOS România au împreună numărul de voturi necesar pentru a iniţia suspendarea şefului statului, însă nu au şi majoritatea pentru a finaliza această procedură în Legislativ.
Solicitarea AUR a fost depusă ieri la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi urmăreşte convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie. Senatorii şi deputaţii sunt în vacanţă încă două săptămîni, iar Birourile Permanente nu au anunţat deocamdată când se vor întruni pentru a lua o decizie.
Nu au fost depuse încă nici semnăturile pentru convocarea sesiunii extraordinare.
Alianţa pentru Unirea Românilor susţine că vrea să înceapă procedurile de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, pe care îl consideră ilegitim, ca răspuns la solicitările oamenilor care au participat la amplul protest de duminca trecută.
AUR, alături de partidele SOS şi POT au împreună 162 de parlamentari, un număr suficient pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui, însă pentru a şi o duce la capăt ar fi nevoie de votul a cel puţin 234 de senatori şi deputaţi.
Sursa: RRA