Augustin Lazăr, audiat la CSM pe 13 noiembrie
Publicat de Corina Muntean, 25 octombrie 2018, 13:20
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit pentru 13 noiembrie audierea procurorului general Augustin Lazăr, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declanşat procedura de revocare din funcţie a acestuia.
Motivarea avizului Secţiei în cazul solicitării ministrului Justiţiei de revocare a procurorului general ar urma să fie dată pe 21 noiembrie.
Potrivit legii, ministrul Justiţiei poate cere revocarea din funcţie a şefului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia pentru procurori a CSM dă un aviz consultativ, iar decizia o ia şeful statului.
Tudorel Toader a anunţat aseeară că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, Augustin Lazăr