Ascultă Radio România Mureș Live

Audit international la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Audit international la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Foto: Alexandru Rafila - Facebook

Publicat de Stan Lucian, 19 august 2024, 18:45

Premierul şi Ministrul Sănătăţii au discutat, astăzi, la sediul Guvernului, despre situaţia de la spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, vizată de o anchetă penală în cadrul căreia doi medici de la ATI sunt cercetaţi pentru omor.

După întâlnire, Alexandru Rafila a anunţat că Societatea Mondială şi cea Europeană de Anestezie şi Terapie Intensivă au fost contactate pentru a face un audit medical independent al lucrurilor care s-au întâmplat la unitatea medicală.

Ulterior, recomandările experţilor intrenaţionali vor fi supuse dezbaterii publice, a precizat Alexandru Rafila:

Este vorba de o discuţie mai largă, care trebuie făcută în societatea românească, iar ea se referă la modul de tratament a pacienţilor aflaţi în stadiile terminale. Ea nu se poate face doar printr-o decizie administrativă. Trebuie să existe o discuţie largă cu societăţile profesionale, cu organizaţiile de pacienţi, iar lucrul acesta se poate face foarte bine având sprijinul acestor societăţi internaţionale.

Dezbaterea publică a protocoalelor de bună practică ar putea să facă parte dintr-un proces legislativ, care să promoveze noi reglementări privind tratarea pacieţilor la Terapie Intensivă, au precizat surse politice, citate de redactorul nostru, Andrei Şerban.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat de jurnalişti şi pe tema unei eventuale demisii din funcţie, iar Alexandru Rafila a spus că prioritatea sa este restabilirea încrederii în sistemul medical:

Acest lucru este cel care mă preocupă. Eu nu am o problemă, nu este vorba despre demisia mea. Eu când plec de la Ministerul Sănătăţii, vreau să las lucrurile în ordine, din punct de vedere al tuturor argumentelor necesare pentru că oamenii să aibă încredere în sistemul de sănătate.

Ministrul Sănătăţii a confirmat că şefa secţiei ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală şi-a dat demisia din funcţie. Florina Pompilian a fost audiată timp de mai multe ore – săptămâna trecută – ca martor în dosarul care cercetează moartea unuia din cei 17 pacienţi decedaţi în doar câteva zile în secţia ATI, în primăvara acestui an.

La momentul arestării preventive a celor două doctoriţe de la ATI, Florina Pompilian le-a luat apărarea colegelor şi a pus la îndoială ancheta procurorilor.

Sursa: RRA

Fumatul și poluarea, responsabile pentru BPOC
Sănătate miercuri, 20 noiembrie 2024, 12:34

Fumatul și poluarea, responsabile pentru BPOC

Peste un milion de români suferă de Bronhopneumopatie Obstructivă Cronică (BPOC), atenționează specialiștii astăzi, când este marcată la...

Fumatul și poluarea, responsabile pentru BPOC
Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din municipiu
Sănătate miercuri, 20 noiembrie 2024, 10:47

Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din municipiu

Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face astăzi spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din oraş, până la ora...

Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din municipiu
INSP: Cancerul de col uterin, o problemă de urgență medicală
Sănătate luni, 18 noiembrie 2024, 16:00

INSP: Cancerul de col uterin, o problemă de urgență medicală

Cu toate acestea, autoritățile au tăiat finanțările pentru testarea și depistarea precoce a leziunilor colului uterin care evoluează ulterior...

INSP: Cancerul de col uterin, o problemă de urgență medicală
Peste 3.800 de vaccinări antigripale în Covasna
Sănătate luni, 18 noiembrie 2024, 12:55

Peste 3.800 de vaccinări antigripale în Covasna

Vaccinarea antigripală înregistrează o rată scăzută în județul Covasna. Dacă în 2023 au fost administrate aproape 5.000 de vaccinuri până...

Peste 3.800 de vaccinări antigripale în Covasna
Sănătate luni, 18 noiembrie 2024, 12:05

Peste 800 de brașovence suferă de cancer de col uterin

Medicii atrag atenția asupra unui fenomen îngrijorător, și anume creșterea cazurilor de cancer de col uterin. Atenționarea vine în contextul...

Peste 800 de brașovence suferă de cancer de col uterin
Sănătate sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 14:42

Numărul cazurilor de cancer de col uterin, în creștere la Brașov

Potrivit reprezentantului DSP Brașov, Diana Pop-Goșman, în județul Brașov, la data de 30 septembrie 2024, în evidența cabinetelor de oncologie...

Numărul cazurilor de cancer de col uterin, în creștere la Brașov
Sănătate vineri, 15 noiembrie 2024, 12:00

Peste 200 de copii, născuți prematur în Harghita în ultimii 2 ani

Prematuritatea sau nașterea bebelușilor înainte de termen și cu o greutate sub 2.500 de grame, rămâne o problemă de sănătate publică în...

Peste 200 de copii, născuți prematur în Harghita în ultimii 2 ani
Sănătate joi, 14 noiembrie 2024, 15:00

1.000 de pacienți au cerut analize de laborator luna trecută la Spitalul de Urgență Târgu Mureș

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au anunțat că vor avea suficiente fonduri și luna aceasta pentru analizele...

1.000 de pacienți au cerut analize de laborator luna trecută la Spitalul de Urgență Târgu Mureș