Au început testele PISA și în județul Mureș
Publicat de MIRELA ROTAR, 5 aprilie 2022, 12:17 / actualizat: 5 aprilie 2022, 13:32
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a început încă de ieri procesul de aplicare a testelor PISA în școlile alese de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Testele PISA sunt chestionare standardizate care evaluează abilitățile practice din viața personală a elevului dar și cele pentru integrarea sa pe piața muncii. Practic, se testează cunoștințele de lectură, matematică și știință și se analizează în ce măsură elevii pot aplica cele învățate în procesul educativ în situații concrete.
În jud. Harghita aceste teste vor fi aplicate la peste 1.000 de elevi, spune inspectorul școlar pentru matematică al IȘJ Harghita, Hodgyai Laszlo:
Au fost selectate 21 de școli cu 1017 elevi, vorbim atât de mediul urban cât și de mediul rural, cei mai mulți vin de la Colegiul Național „Marton Aron” care va testa 147 de elevi, iar cei mai puțini vor fi de la școli care trimit doar 3 elevi. Evaluările vizează competențe de lectură, matematică, științe dar și gândirea creativă a elevilor.
La nivelul județului Mureș testele vor fi aplicat în 10 școli și vor implica câteva sute de elevi, spune inspectorul școlar general adjunct, Gabriel Grozav:
Testele PISA vor fi implementate în 10 școli din județul Mureș, atât din Târgu Mureș cât și din alte localități. Vor fi testări online, nu față în față, și vor fi testați atât copii de la secția maghiară cât și de la secția română. Aproximativ 300 de elevi vor fi testați, dar nu de la fiecare școală în mod egal, unele școli vor avea mai puțini elevi; ca exemplu școala din Pănet va avea 7 teste, în timp ce Colegiul Național „Unirea” va testa mai mulți.
Testele PISA au loc până la data de 30 mai și vizează elevii care au cel puțin 15 ani împliniți.
La nivel național acestea vor fi aplicate unui număr de circa 7.800 de elevi.
Vlad Todoran