Au început lucrările la primul campus școlar din Tg. Mureș
Publicat de Rotar Mirela, 13 ianuarie 2023, 13:45 / actualizat: 23 ianuarie 2023, 14:53
Este o investiție de cel puțin 15 milioane de lei, finanțare asigurată de la bugetul local, în baza acordurilor-cadru existente.
Lucrările au debutat săptămâna aceasta şi vor dura doi ani, a declarat pentru Radio Tg.Mureș viceprimarul municipiului, Gyorgy Alexandru:
În această săptămână au început lucrările la noul campus școlar. Toate spațiile școlare aflate în administrarea municipalității de pe strada Victor Babeș, circa 1.500 de elevi de la Școala Gimnazială “Europa”, Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” și Colegiul Național “Unirea” din Târgu Mureș, vor fi reabilitate integral, în următorii 2 ani. În final, vom avea mult așteptatul campus școlar cu terenuri de sport și piste de alergare, cantină, spații de joacă, spații verzi, cabinete medicale. Nu știm ce ne așteaptă la partea de instalații din pământ, dacă va trebuji în totalitate schimbată sau nu. Dar personal estimez investiția undeva la 15 milioane de lei, din bugetul local.
În ce privește relocarea temporară a elevilor dintr-o clădire într-alta pe perioada lucrărilor de reabilitare, viceprimarul Gyorgy Alexandru a precizat că există o a patra clădire, neutilizată de cele trei școli.
Este vorba de un fost internat în care se vor amenaja săli de clasă cu tot ce e nevoie pentru a se ține cursuri, iar elevii vor fi mutați acolo, în funcție de necesități și de avansarea lucrărilor.
Directoarea Şcolii Gimnaziale Europa, Mihaela Însurățelu:
Nu am discutat de vreo relocare a elevilor. Se începe deocamdată cu o parte din curte, undeva în zona din spate de pe la sala sport, zonă care poate fi cumva izolată, să nu ne afecteze procesul de învățământ. Și se mai lucrează la clădire la internatul din spate, unde nu este nimeni. Internatul se amenajează și dacă e nevoie, așa pe bucățele, putem să ne desfășurăm acolo cursurile ca să se renoveze o parte dintr-o clădire, și tot așa să schimbăm.
Într-un alt corp de clădire de pe strada Victor Babeș funcționează şi Inspectoratul Școlar Județean Mureș, instituție care aparține de Ministerul Educației.
Valeriu Russu